Radu al IV-lea, supranumit “cel Mare” era fiul nelegitim al lui Vlad Călugărul, fratele vitreg al lui Vlad Țepeș. Radu a primit calificativul de ”cel Mare” și ”cel Bun” de la scriitorii cancelariei domnești și de la cronicari.

Epitetul nu vine de la vreo faptă de vitejie, dimpotrivă, sub raportul politic n-a strălucit deloc: supus, ascultător de sultan, mergând aproape anual la Stambul pentru a i se înfățișa și aduce tributul. Spre sfârșitul domniei a prestat jurământ de credință și regelui Ungariei. S-a ferit de dușmănia celor puernici și a vrut mai presus de orice pacea.

Era și un om bolnăvicios. Podagra(guta) l-a făcut să sufere astfel încât în ultimii ani era dus cu rădvanul din loc în loc. Epitetul de ”cel Mare” vine de la faptul că într-o epocă în care mulți supuși ai Porții treceau la mahomedanism, el prin activitatea spirituală și culturală pe care a desfășurat-o a făcut ca ortodoxia să înflorească și Valahia să devină un refugiu pentru cei oprimați.

Vlad Calugarul

Radu cel Mare a domnit împreună cu tatăl său începând cu anul 1492 pentru ca, din aprilie 1495, să rămână singur stăpânitor, până în aprilie 1508. A continuat politica dusă de tatăl său. În 1503 trimisul venețian la Constantinopol vorbind de tributul pe care-l plăteau Țările Române, 4000 de ducați Moldova și 8000 de ducați Valahia, spune că ”Radu vine în fiecare an să sărute mâna sultanului”.

Erau departe de vremurile lui Mircea cel Mare și Vlad Țepeș. Dar situația geo-politică era alta. Vecinii Valahiei, Moldova și Ungaria, făcuseră pace cu otomanii deci Radu cel Mare chit că ar fi vrut să se lupte cu turcii, nu ar fi avut cu cine să se alieze sau la cine să se refugieze la nevoie. Baiazid al II-lea a încercat să profite de situație: în 1505 a pretins vadurile de la Dunăre, implicit veniturile obținute de vămi, și încă 4-5000 de pribegi care ar fi trecut în Valahia, păgubind vistieria Stambulului. Cu tact, domnul s-a dus la Constantinopol și a reglat aceste pretenții. Cu ungurii domnitorul a avut rapoarte bune. În 1497 o solie ducea la Buda regelui Vladislav asigurarea de pace din partea lui Radu, obținând în schimb îndepărtarea lui Mihnea, fiul lui Țepeș, de la hotarele Valahiei, precum și a altor pretendenți care ar veni din Ardeal. În 1507 este reînnoită înțelegerea, iar Radu îi dă regelui ”cai de oaste înșeuați împărătește…, săbii poleite cu aur și bătute cu daruri scumpe”.

Sibiul medieval

Aceeași asigurare de pace dă Radu cel Mare sibienilor și sașilor din Ardeal. Îi va apăra de atacurile turcești, iar dacă nu va putea să o facă, îi va anunța din vreme de pericol. Dacă ”ferească Dumnezeu” ar fi obligat să părăsească țara, atunci sașii trebuiau să-l găzduiască pe el, familia sa, bunurile și boierii săi și să-i îngăduie să plece unde vrea. De asemenea ei nu vor ajuta pe niciun vrăjmaș al domnului, nici nu-l vor primi sau îi vor da măcar ”o bucățică de pâine”. Dregătorii lui Radu jură, în numele lui domnului, ”pe unul Dumnezeu care a făcut cerul și pământul, pe Fericita Fecioară Maria și pe sfânta cruce” că tratatul va fi respectat. Ca urmare a acestui act, regele Vladislav dă familiei lui Radu domeniul Geoagiu, care avea aproximativ 375 de km. pătrați, intrat efectiv în posesie la 14 aprilie 1508.

Liturghierul slavon

Pe tărâmul cultural Radu cel Mare are un mare merit. El îl primește pe Macarie, tipograful, care lucrase mai înainte la mănăstirea Obod, lângă Cetinie și îi comandă cea dintâi carte tipărită în Muntenia: Litrughierul slavon. N-a apucat să o vadă ieșind de sub teascuri deoarece a murit, cartea fiind terminată în timpul urmașului său, Mihnea.


Citește mai mult: http://www.istorie-pe-scurt.ro/radu-cel-mare-domnitorul-care-a-comandat-prima-carte-tiparita-din-spatiul-romanesc/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!
DISTRIBUIȚI