in

Parchetul General: Ion Iliescu și Petre Roman sunt inculpați în Dosarul Mineriadei, pentru crime contra umanității

Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Magureanu si Gelu Voican Voiculescu au fost inculpati oficial de Parchetul General in Dosarul Mineriadei din 1990.

Un comunicat al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Justitie si Casatie informeaza ca procurori militari au dispus, vineri, punerea in miscare a actiunii penale, sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii, fata de inculpatii:

Ion Iliescu, la data savarsirii faptelor, presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedinte ales al Romaniei;
Petre Roman, pe atunci, prim-ministru al guvernului interimar;
Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru;
Dumitru Nicolae, prim-vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale;
Virgil Magureanu, pe atunci director al Serviciului Roman de Informatii;
– general in rezerva Cristian Florescu, atunci adjunct al procurorului general al Romaniei si sef al Directiei Procuraturilor Militare.

Toti sunt acuzati ca, in perioada 11 – 15 iunie 1990, au decis, organizat si coordonat un atac generalizat si sistematic, lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii si a populatiei din Bucuresti.

In acest atac, acuzatii au implicat participarea fortelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si a unui numar de peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii.

Potrivit procurorilor, acest atac a avut urmatoarele consecinte:

1. uciderea prin impuscare a 4 persoane si ranirea prin impuscare a 3 persoane;
2. vatamarea integritatii fizice sau psihice a unui numar total de 1.269 de persoane;
3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui numar total de 1.242 de persoane.

Procurorii au mai dispus punerea in miscarea actiunii penale sub aspectul savarsirii de infractiuni contra umanitatii si fata de alti inculpati:

– amiral in rezerva Emil Dumitrescu, pe atunci membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din cadrul Ministerului de Interne;
Benedict Cazemir Ionescu, vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala;
Adrian Sarbu, care atunci era sef de cabinet si consilier al premierului Roman;
Miron Cozma, presedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;
Matei Drelia, lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni;
Cornel Burlec Plaies, ministru adjunct la Ministerul Minelor;
– general in rezerva Vasile Dobrinoiu, comandant al Scolii Militare Superioare de Ofiteri a Ministerului de Interne;
– general in rezerva Petre Petre, comandant al Unitatii Militare 0575 Magurele, apartinand Ministerului de Interne.

Acestia sunt acuzati ca au aderat la atacul generalizat si sistematic lansat impotriva unei populatii civile, de catre primii inculpati.

Procurorul militar Marian Lazar, de la Parchetul ICCJ, a mai anuntat ca in dosar se efectueaza in continuare urmarirea penala fata de alti 18 suspecti, tot pentru infractiuni impotriva umanitatii.

Amintim ca, in 9 martie 2015, instanta suprema a confirmat decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmaririi penale in Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Sursa: ziare.com

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!