in

O musulmancă, prim ministru al României? Sevil Shhaideh este propunerea făcută de „patrioții” din PSD

Nu, nu este o glumă! Acum când Europa fierbe din cauza problemei imigranților musulmani, „patrioții” de la PSD și ALDE, ăia care se băteau cu pumnul în piept în legătură cu tradițiile românești și identitatea românilor, nu au găsit o soluție mai bună pentru România decât prim ministru MUSULMAN. Că de aia i-au votat creștinii români!

Dar atunci când ai președinte un neamț, când ai sau ai avut șefi de servicii secrete evrei, când la Ministerul Culturii au fost mai mulți unguri decât români, atunci merge și un prim ministru musulman pentru că, vorba aia: dacă tot suntem sub ocupație, măcar să se vadă și să știe toată lumea.

Sevil Shhaideh

Astăzi, condamnatul penal Liviu Dragnea, cel care a câștigat cu PSD-ul alegerile parlamentare din 11 decembrie cu ajutorul unor consilieri evrei, a propus-o pentru postul de prim ministru pe Sevil Shhaideh, cetățean român de religie musulmană, etnică turco-tătară, fost Ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în guvernul lui Ponta „Turcitul”, apologetul construirii unei Mega Moschei în București.

Să nu uităm că Sevil Shhaideh este fina lui Dragnea. Nu că o fi contat… Se știe că la PSD nepotismele sunt interzise. ?

Este de menționat și faptul că atunci când Sevil Shhaideh a depus jurământul pentru portofoliul de la ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aceasta a jurat cu mâna pe… CORAN. Lucru pe care îl va face și în cazul investirii ca prim ministru, o incestire care se va face cu siguranță pentru că Iohannis o va accepta. Ar fi „incorect politic” să o respingă!!!

Prin urmare, Alahu Akbar! Trăiască viitoarea Românie islamică!

Update ora 13:00 – Victor Ponta: „Propunerea este foarte bună și de nerefuzat pentru Iohannis”

Adrian Albu

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/stupoare-totala-o-musulmanca-prim-ministru-al-romaniei-sevil-shhaideh-este-propunerea-facuta-de-patriotii-din-psd/

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!