Laurențiu Barbu
Sudul judeţului Argeș s-a aflat în fruntea experimentelor comuniste, însă evenimentele din decembrie 1989 au reuşit să curme această demenţă a dictatorului comunist, iar satele să rămână „pe vechiul amplasament”. După colectivizare, considerată prima etapă de transformare a ţăranului român în cetăţean socialist, următorul pas, în viziunea lui Nicolae Ceauşescu, trebuia să fie sistematizarea satului românesc.
Astfel, la iniţiativa dictatorului, în noiembrie 1969, este înfiinţată „Comisia Centrală pentru Sistematizarea Satelor”. Rolul acesteia a fost acela de a elabora un plan prin care comunele cu doar 5.000 de locuitori, selectate de pe întreg cuprinsul ţării, să fie demolate, iar oamenii, mutaţi în „centre civice”. Centrele, plasate cât mai aproape de marile zone urbane, urmau să capete denumirea de oraşe agroindustriale. În interiorul noilor aşezări civice, aveau să fie construite locuinţe colective (blocuri), magazine, şcoli şi spitale. O altă prevedere absurdă din „Legea sistematizării teritoriului şi localităţilor” era reducerea drastică a perimetrului pe care urmau să fie ridicate noile centre civice.
Motivul era pueril: agricultură pe fiecare metru de pământ, prin care să se producă mult, să fie depăşite planurile de producţie. Distrugerea gospodăriilor ţărăneşti a întârziat însă, din cauza proiectelor faraonice ale lui Ceauşescu, gen Casa Poporului sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, iar satele româneşti au scăpat, o vreme, din faţa buldozerelor. Asta până în 3 martie 1988, când Ceauşescu a făcut publică lista ce viza dispariţia a 900 de comune dintr-un total de 2.705, ceea ce însemna o reducere a numărului satelor româneşti, de la 13.123 la 6.000, până în anul 2000. Mai exact, jumătate din satele româneşti urmau să fie rase de pe faţa pământului.
Printre cele mai afectate judeţe se afla Argeşul, care ocupa locul doi pe lista lui Ceauşescu, cu un număr de 252 de sate, fiind devansat doar de Alba, cu 264 de sate. Urma Bacăul, cu 237 de sate, Vâlcea, cu 222, Prahova, cu 206, Vaslui, cu 195 şi Iaşi, cu 174. Printre judeţele cel mai puţin afectate de paranoia lui Ceauşescu se numărau Sibiul, cu 26 de sate, Satu Mare, cu 25, Covasna, cu 23, Braşovul şi Bistriţa Năsăud, cu câte 20 de sate şi Brăila, cu 19.
Comuna Buzoeşti urma să devină al şaselea oraş al Argeşului
În ceea ce priveşte sistematizarea satelor argeşene, cele mai afectate erau comunele din sudul judeţului: Miroşi, Bârla, Căldăraru, Izvoru, Popeşti, Ştefan cel Mare, Slobozia, Recea, Ungheni, Hârseşti, Stolnici şi Mozăceni. Toate aceste localităţi erau practic şterse de pe hartă şi mutate în noul centru civic, care urma să fie construit în Buzoeşti. Odată ajunşi aici, ţăranii argeşeni din sudul judeţului, transformaţi, peste noapte, în cetăţeni socialişti, aveau să se bucure de binefacerile „Epocii de Aur”. Ar fi locuit în ghetouri de câte două etaje, cu WC şi fântână în faţa blocului, iar masa le-ar fi fost servită, de trei ori pe zi, în cantine special amenajate. Norocul a fost că evenimentele din decembrie 1989 au reuşit să curme această demenţă a lui Nicolae Ceauşescu, iar satele din sudul judeţului, să rămână „pe vechiul amplasament”.
„Peste cimitirele noastre comuniştii voiau să cultive porumb”
Printre cei care au trăit cu spaima că vor pierde agoniseala de-o viaţă şi vor trebui să părăsească pământul în care îşi dorm somnul de veci părinţii, bunicii şi străbunicii, a fost şi Dobre Miu, din comuna Ungheni. În martie 1988, când Ceauşescu anunţa, în faţa preşedinţilor Consiliilor Populare, reuniţi în Conferinţă Naţională, accelerarea sistematizării rurale, Dobre Miu avea 45 de ani, patru copii, şi lucra ca mecanizator la SMA Colţu. Deşi au trecut mai bine de 20 de ani de atunci, bărbatul îşi aminteşte şi astăzi cu groază de ultima primăvară comunistă: „Noi auzisem de mult că o să fim mutaţi în altă parte, iar satul va fi transformat în teren agricol. Numai că vremea trecea fără să ne zică cineva vreo vorbă şi am crezut că totul s-a terminat şi că vom fi lăsaţi să ne ducem viaţa pe locurile unde ne-am născut.
În 1988, prin primăvară, a venit însă un domn de la judeţ şi ne-a anunţat că o să fim mutaţi şi duşi undeva pe lângă Costeşti, unde o să se construiască un nou oraş. Vestea a căzut ca un trăsnet peste oameni şi mulţi au alergat să-şi cumpere apartamente prin Piteşti, Mioveni sau Costeşti, numai să scape de colhoz. Asta ne aştepta. Să fim mutaţi în nişte blocuri unde ni se asigurau trei mese pe zi şi de unde eram luaţi dimineaţa cu autobuzele şi duşi la muncă, după modelul pus în practică de Stalin la ruşi.
Chiar dacă frica ne cuprinsese pe toţi, un lucru îi îngrozea cel mai tare pe oameni: faptul că or să vină buldozerele şi, pe lângă case, o să ne dărâme şi cimitirele. Era cumplit să te gândeşti cum, peste locurile unde ne-am îngropat părinţii, bunicii, unii chiar fraţii şi copiii, comuniştii vor să cultive porumb! Cei mai în vârstă din sat spuneau că ei oricum şi-au trăit viaţa şi că vor merge în cimitire, să fie călcaţi de buldozere, ca să rămână lângă cei pe care i-au îngropat. A dat Dumnezeu şi l-au împuşcat pe Ceauşescu şi doar aşa am mai putut rămâne aici, unde avem rădăcinile din moşi strămoşi”, a încheiat Dobre Miu, acum în vârstă de 70 de ani.
Sursa: www.universulargesean.ro
