Asediul Belgradului de către turci a început la 4 iulie 1456 și a fost deosebit de puternic. Flota cruciată a câștigat bătălia pe apă, distrugând, în 14 iulie, flota turcească, ce împiedica aprovizionarea orașului. Lupta decisivă s-a dat între 21-23 iulie. Atacul musulman a fost respins în 21 iulie, iar în 23-34 iulie creștinii atacau tabăra turcilor. Concepția strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forțe defavorabil creștinilor și să obțină cea mai mare victorie de până atunci a creștinătății împotriva turcilor.

Ca omagiu, papa Calixt al III-lea spune despre victoria obținută de Iancu de Hunedoara că este „cel mai fericit moment al vieții mele” și a ordonat ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare amiază. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradițional sărbătoririi internaționale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oștirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului. Otomanii au avut circa 24.000 de morți, cam tot atâția pe timpul retragerii, iar 4000 au fost făcuți prizonieri. În contrast, creștinii au pierdut doar 3-4000 de oameni.

Când numele lui Iancu de Hunedoara era menționat în nesfârșite elogii, iar papa îi înălța în laude ”până la stele”, viața sa a fost curmată pe 11 august 1456, de ciuma adusă de turci, în tabăra de la Zemun, lângă Belgrad. Iancu nu a mai apucat să vadă scrisoarea trimisă de papă în aceeași zi unde era numit ”atletul-cel mai puternic-unic-al lui Christos”. Voievodul transilvănean este înmormântat la Alba-Iulia, în Catedrala „Sf. Mihail”. Acolo deja își dormea somnul de veci fratele mai tânăr, Ioan, mort în 1441 în timpul luptelor cu otomanii. Lângă Iancu a venit în 1457 fiul său cel mare Ladislau, mort în urma complotului unei familii aristocratice. Numele voivodului avea să fie dus mai departe de fiul său Matei(Matia), născut în februarie 1443 la Cluj.

Până la mijlocul veacului al XV-lea Iancu de Hunedoara a fost una din cele mai de seama personalități ridicate pe scena istoriei universale din mijlocul poprului român, chiar dacă afirmarea s-a produs în cadrul politic oferit de Regatul maghiar. Calitățile sale excepționale au fost puse în slujba cauzei neatârnării și a unității popoarelor din centrul și sud-estul Europei amenințate de cucuerirea otomană. Ducând o politcă continentală, marcată și de întinsele sale relații diplomatice, Iancu a fost însă legat în primul rând de Transilvania. Din această provincie, ca și din legăturile ei cu Moldova și Țara Românească, el a făcut baza principală a luptei de apărare pe care a condus-o, luptă care se înscrie în șirul glorioaselor războiae pentru neatârnare purtate de marii voievozi români ai acelor vremi ca Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare. ”A căzut coroana regatului, s-a stins lumina lumii” a spus călugărul-ostaș Ioan de Capistrano. Până și sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”.


Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!
DISTRIBUIȚI