Marele lingvist Bogdan Petriceicu Hasdeu afirma că dacii aveau propriul alfabet, însă teoria academicianului a fost contestată de-alungul timpului, la fel cum au fost respinse şi ipotezele că strămoşii noştri foloseau scrierea.

Istoricul grec Claudius Aelianus susţinea că „se spune că dintre vechii traci nimeni nu cunoştea scrierea. Ba încă toţi barbarii ce locuiau în Europa socoteau a fi o mare ruşine să folosească scrisul” (Felurite istorioare, VIII, 6), lăsând o urmă de îndoială asupra afirmaţiilor sale. „Aceste informaţii le spune Androtion, dacă el poate fi pentru cineva un martor vrednic de încredere cu privire la cunoaşterea scrisului şi lipsa de învăţătură a tracilor”, completa autorul antic.

Mărturiile despre folosirea scrierii de către daci sunt aproape inexistente, iar ipotezele că poporul antic ar fi lăsat o astfel de moştenire stârnesc controverse. Cei mai mulţi dintre istoricii şi lingviştii români au fost de acord că dacii nu foloseau scrierea.

„Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice, n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datând cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul Ariton Vraciu în volumul „Limba daco-geţilor” (Timişoara, Editura Facla, 1980).

Tema unui alfabet al dacilor i-a fascinat de-alungul timpului pe cercetători, iar unul dintre cei care i-au acordat o atenţie deosebită a fost Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838 – 1907), una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române, din toate timpurile.

În „Istoria critică a românilor” (1873 – 1874), Hasdeu vorbeşte despre un alfabet dacic al lui Deceneu, pe care îl prezintă cu entuziasm. „Fără a trece peste teritoriul român, noi o vom demonstra printr-un abecedar dacic, întrebuinţat de către străbunii noştri până pe la 1500 şi absolutamente neştiut până acum în paleografie. Acest preţios alfabet ne arată pe latini, moştenind în Carpaţi o civilizaţiune pe care dacii o căpătaseră împrumut de la semiţi, astfel că Roma şi Sidonul, Adriatica şi Marea Roşie, fruntea lui Iafet şi fruntea lui Sem, se ciocnesc prin două curente opuse pe ţărmii Danubiului”, anunţa Bogdan Petriceicu Hasdeu, în prefaţa studiului său.

Potrivit lingvistului, alfabetul a fost amintit într-o cronică maghiară din secolul al XIII-lea, de Simon Kézai, păstrată în secolul al XIX-lea în Biblioteca Imperială din Viena, despre care afirma că este autentică. „Într-un loc Kézai zice:  „săcuii sunt resturile hunilor. Aflând despre reîntoarcerea ungurilor în Panonia, ei le-au ieşit înainte la hotarele Galiţiei şi dimpreună cu dînşii au cucerit Panonia, din care au şi căpătat o parte, nu însă pe şes, ci la munte învecinaţi si amestecaţi cu vlahii, de unde se vede că au şi adoptat literele vlahice”, scria Hasdeu în capitolul dedicat alfabetului dacic, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976), Ediţie îngrijită de Grigore Brâncuş.

Academicianul concluziona că „un cronicar maghiar ne spune, sunt acum şase secoli, că românii posedau atunci un alfabet propriu al lor, „litterae Blackorum”, care nu era nici lătinesc, căci lătineşte scria însuşi Kézai, nici slavon, grec sau german, de vreme ce pe „sclavi, greci, teutonici” Kézai nu-i confunda niciodată cu românii.

646x404 (15)Hasdeu afirma că alfabetul dacic de care amintea putea fi găsit în unele manuscrise vechi de la 1700, depuse la Biblioteca Evangelică din Braşov, de către preotul Stefan Lakatos. „Lakatos ne spune că pe la 1700 săcuii mai întrebuinţau încă un alfabet propriu al lor”, scria Hasdeu. Acest alfabet ar fi fost cel de origine dacică. „Iacă dară „litterae Blackorum”, pe cari cu mult înainte de anul 1250, după cum ne-o spune Kézai, săcuii le-au fost împrumutat de la străbunii noştri în cursul unei îndelungate vecinătăţi în creierii Carpaţilor.

Pe la 1700, uzul lor se mai conserva în Săcuime întocmai ca în secolul XV, adecă tot prin încrestăture pe beţe. Ce-i drept, nu s-a descoperit pînă acum nici un act românesc cu „litterae Blackorum”; dar tot astfeli nu s-a găsit nici un zapis săcuiesc, deşi e cert ca săcuii s-au servit cu ele pînă pe la 1700”, scria Hadeu, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976), Ediţie îngrijită de Grigore Brâncuş.

Deceneu şi scrierea la daci

Lingvistul lega originea alfabetului dacic de povestea marelui preot Deceneu.

Odatã demonstrat dacismul caracterelor, să urmărim pe însuşi părintele acestui alfabet, luând drept călăuze două fântâne istorice dintre cele mai ponderoase: pe Strabone şi pe Dione Crisostom. Cel întâi sub August, celălalt sub Traian, ambii ne spun că civilizaţiunea dacilor se datorea unui Dekeneu cu vreo sută de ani înainte de Crist. „Acest fărmecător – zice Strabone – învăţase în Egipt neşte semne, prin cari pretindea a cunoaşte voinţa divină”.

Aducîndu-ne aminte că semnele sacre la egipteni erau ieroglifele, că până astăzi în India alfabetul sanscrit se cheamă dêvanâgari, adecă dumnezeiesc, şi că la vechii germani termenul rûna se aplica dopotrivă la scriere şi la farmec, cuvintele lui Strabone devin foarte clare. Ele indică introducerea în Dacia de cătră Dekeneu a unor caractere grafice din Egipt”, informa Bogdan Petriceicu Hasdeu, citat în volumul „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976), Ediţie îngrijită de Grigore Brâncuş.

Literele dacice au putut să supravieţuiască cu atâta puritate la români şi apoi la secui, pentru că se scria foarte puţin, iar caracterele trebuiau încrestate, informa academicianul. Ipoteza acestuia a fost contestată de alţi lingvişti. „Alfabetul dacilor, de a cărui „descoperire” se entuziasmase Haşdeu, nu era decât o mare eroare, pe care el însuşi a evitat-o mai târziu”, afirma Grigore Brâncuş, în chiar studiul introductiv al volumului „B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, vol. I-III (1972-1976), care prefaţează lucrările lui Hasdeu.

Citeste mai mult: adev.ro/nzj4i3

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!