in ,

Eduard, student român din Viena, după ce a aşteptat cinci ore pentru a vota: „După 25 de ani de democraţie, noi stăm la coadă ca în comunism”

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014.

„Cozile interminabile de ieri arată clar că, după 25 de ani de democraţie, noi stăm la coadă ca în comunism”. Aşa rezumă un tânăr român aflat la Viena experienţa sa din duminica alegerilor prezindenţiale. Eduard Stoian a povestit, într-un interviu pentru Gândul, că elpoate fi considerat un caz fericit: chiar dacă a fost nevoie să stea aproape cinci ore la coadă, a reuşit să voteze. Nu acelaşi lucru poate fi spus de sute de români din Austria care nu şi-au putut exercita acest vot până la ora închiderii urnelor.

Dezamăgire, dezgust şi, totodată, un puternic sentiment de solidaritate în faţa unei „maşinării”. Asta au simţit duminică, în ziua alegerilor prezidenţiale, românii din diaspora, care şi-au povestit peInternet trista experienţă electorală. După ore întregi de aşteptat la coadă, multora li s-a închis uşa în nas la ora 21:00.

S-a întâmplat asta şi la Viena, unde au existat doar două secţii de votare: la Ambasada României şi la Institutul Cultural Român: „Cozile interminabile de ieri arată clar că, după 25 de ani de democraţie, noi stăm la coadă ca în comunism”, a povestit Eduard Stoian pentru gândul.

Student la Drept în Viena, tânărul în vârstă de 26 de ani a explicat că el s-a numărat printre cei „norocoşi”, reuşind totuşi să pună ştampila pe buletinul de vot, fie şi după aproape cinci ore de aşteptare.

„Au fost doar două secţii de votare, una la ICR şi cealaltă la Ambasadă. Erau cozi foarte mari la amândouă. Eu am mers mai întâi la Ambasadă, dar când am văzut că nu înaintam nici măcar un milimetru, am decis să merg dincolo. Acolo, măcar făceam un pas înainte la 20-30 de minute…”, a explicat el.

„M-am aşezat la coadă la ora 14:30 şi am reuşit să votez abia la ora 19.00, iar când am ieşit eu din secţia de votare, încă era foarte multă lume afară. Foarte mulţi oameni nu au mai apucat să voteze! Majoritatea celor care aşteptau la rând erau oameni tineri, cu vârsta medie de 35 de ani. Ştiţi ce mi-au răspuns când i-am întrebat dar de ce mai staţi încă la coadă?, pentru că deja deja târziu? Au spus pentru că nu vrem să iasă Ponta. Oamenii aceştia s-au solidarizat în special pentru a nu-i permite lui Victor Ponta să ajungă preşedinte. 80% dintre ei au votat împotriva lui”, a mai spus Eduard Stoian.

Vă rog să faceţi în aşa fel încât să nu mai intre atât de multe persoane

În plus, românul acuză că la secţia de votare de la ICR s-au făcut presiuni pentru încetinirea procesului de votare.

„Erau doi paznici, îmbrăcaţi civil, care se aflau acolo pentru a asigura ordinea votului, iar oamenii intrau doar dacă şi când permiteau ei. La un moment dat preşedintele de comisie le-a spusdomnilor, vă rog să faceţi în aşa fel încât să nu mai intre atât de multe persoane”, a precizat Eduard Stoian. „Nu e normal să se întâmple aşa ceva! La alegerile europarlamentare, în Viena au fost trei secţii de votare. De ce acum, la alegerile prezidenţiale, s-a decis să fie doar două, deşi era de aşteptat că oamenii vor veni în număr mare la vot?”, a continuat el.

Tânărul a ţinut totuşi să mulţumească celor care duminică seara au protestat la Bucureşti, în semn de solidaritate cu diaspora: „Vreau să transmit un mesaj de mulţumire tuturor românilor care aseară au protestat la MAE. Pentru noi, cei de aici, a fost un gest extraordinar, de unire şi de solidaritate”,a adăugat Eduard Stoian în cele din urmă, subliniind că „nici nu se pune problema” ca în turul al doilea să nu meargă din nou la vot.

 

Despre situaţia de la Ambasada din Viena a povestit pentru gândul şi, Antoaneta Schluster, o altă româncă stabilită acolo. Femeia a explicat că cei care se aflau încă în secţia de votare la ora 21.00 au fost daţi afară cu forţa.

„Am fost o mână de oameni care am rămas aici până la ora 21.00. La final am rămas circa 20, pentru că ştiam că legea prevede ca persoanele aflate în incinta secţiei de votare au dreptul să voteze chiar şi după acea oră. Dar după 21.00 a venit Poliţia şi ne-a dat afară”, a spus ea. „Consulul nu a vrut deloc să vorbească cu noi. A zis că nu cunoaşte legea despre care vorbim. I-am citit-o eu de pe telefonul mobil şi chiar şi atunci a zis că el nu ştie acea lege. La fel a reacţionat şi angajata ambasadei. Au chemat poliţia şi ne-au scos cu forţa afară”, a adăugat aceasta.

Proteste la Munchen şi Paris. La Bucureşti, românii s-au solidarizat cu diaspora

Nu doar în Viena s-au format cozi uriaşe, însă. Mai mulţi români din vestul Austriei au reclamat faptul că au avut la dispoziţie o singură secţie de vot, cea de la Graz, insuficientă pentru a-şi exprima votul, potrivit Mediafax. În Italia, la secţiile de vot din Roma, Torino şi Bolognia s-au format cozi încă de la primele ore ale dimineţii.

În Spania, cozi mari s-au înregistrat, printre altele, la Madrid, Valencia şi Coslada. În Germania au fost deschise cinci secţii de vot, la trei dintre ele oamenii aşteptând ore în şir pentru a vota. Peste 300 de români au protestat, duminică-seară, la consulatul de la Munchen, nemulţumiţi că, din cauza aglomeraţiei şi a proastei organizări, nu au putut vota.

Probleme au fost şi la Londra, unde peste 1.000 de oameni nu au putut vota la secţiile de la Ambasadă şi de la ICR.

londra-evelina

*Londra

Cele mai multe probleme au fost la Ambasada de la Paris, unde a fost nevoie de intervenţia trupelor speciale. Cu câteva minute înaintea închiderii urnelor, la intrarea pe Rue de l’Exposition, unde se află sediul Ambasadei României la Paris şi cel al Institutului Cultural Român, se aflau încă sute de persoane care au stat la coadă ore în şir pentru a vota.

paris2

*Paris

O parte dintre acestea au intrat cu forţa în ambasadă, în speranţa că, dacă se vor afla în incinta acesteia, îşi vor putea exercita dreptul de vot. Ambasadorul Bogdan Mazuru a ieşit abia după circa o oră să discute cu oamenii nemulţumiţi. După aproape două ore de negocieri, alegătorii au acceptat să părăsească clădirea după ce au semnat o petiţie prin care acuzau faptul că le-au fost încălcate drepturile.

Sursa: gandul.info

Articol publicat de Laurențiu Barbu

Promovarea memoriei colective pentru conservarea identității românești!