Cum numai o mică parte dintre logodne se desfac, cuplul îşi continuă aventura. Între logodnă şi nuntă, alte şi alte ritualuri sunt puse în practică, iar logodnicii au dreptul să se viziteze şi să-şi facă din nou daruri. Primul dar pe care logodnicii şi-l fac, în mod aparent obligatoriu, îl constituie inelul de logodnă. Urmează o serie de cadouri schimbate între logodnă şi sâmbăta nunţii, numite „daruri dinaintea nunţii”.

Acestea ar putea fi considerate ca o contrapondere a zestrei dacă ţinem cont de faptul că Pravila prevede ca ele să reprezinte o treime din zestre. La 3 august 1776, când mitropolitul Grigore judecă un proces de divorţ, cu restituirea zestrei şi a darurilor dinaintea nunţii, el face apel la Pravilă, fără a specifica însă lista, glava, zaceala, susţinând următoarele: „dar fiindcă după Pravilă este dator bărbatul a da precât vine a treia parte din zestre, dar soţiei lui, care ori mai naintea nunţii de le-au dat, ori de n-au putut la vreme mai nainte şi le-au dat după nuntă, iarăşi dar se numeşte pentru nuntă”.

Plecând de la acest paragraf, putem considera că bărbatul are obligaţia de a dărui soţiei sale înaintea nunţii daruri care să acopere o treime din valorea zestrei. De altfel, mitropolitul îl obligă pe soţul în cauză, Theodor Zotul, să plătească soţiei suma de 997 taleri, adică o treime din zestrea care avea valoarea de 2 118 taleri, chiar dacă aceasta susţine că nu i-a dăruit decât inelul de logodnă şi că numai pe acela îl consideră dar.

Între logodnă şi cununia religioasă, soţul dăruieşte soţiei sale haine şi bijuterii cu care să se împodobească în ziua nunţii pentru a marca mai bine bogăţia şi prestigiul familiei. Ele sunt trimise cu „călţuni”, obicei păstrat până azi. Ar fi putut fi vorba de tinerii şi tinerele care aduc hainele miresei, fie chiar în dimineaţa nunţii, fie înainte de nuntă. Se numesc călţuni sau călţunari pentru că aduc odată cu toate celelalte daruri şi „pantofii” miresei care în trecut se numeau şi călţuni.

Costandin negustorul îi trimite soţiei sale, „cu călţunii”, „o floare de mărgăritar, i 10 şăre de mărgăritare”. Pătraşcu Berindeiu dăruieşte Zmarandei Ciorogârleanu o butcă. De fapt, cei doi au negociat chiar şi darurile pe care şi le fac unul altuia, iar dumneaei nu a vrut să primească nimic altceva decât o butcă, nici haine, nici bijuterii, ci butcă. Costandin Hrisoscoleu dăruieşte, la logodnă, o besactea, iar apoi trimite cu călţunii o floare de diamant lucrată în aur.

Anastasie dă viitoarei sale soţii „o tivilichie de hatai cu flori de fir, blănită cu cacom, 1 pereche cintieni, 2 mindire, 2 perne cu feţele lor, 1 macat de terpet şi o farfurie mică cu filigea”. Nicolae Topliceanu îi dăruieşte personal soţiei sale, în perioada în care are voie să o viziteze, adică între logodnă şi nuntă, un inel cu diamant, o floricică de diamant, un colan şi alte flori mărunte. Călţunarii sunt răspândiţi pentru misiunea lor cu marame şi o ornaţie de mulţumire.

O altă problemă însemnată care apare ar fi dacă logodna aduce şi libertatea sexuală a tinerilor, având dreptul de a începe deja viaţa sexuală. O primă ipoteză ar nega această eventualitate, iar argumentul incontestabil avansat l-ar constitui importanţa acordată consumării căsătoriei în noaptea nunţii însoţită de ritualuri specifice. O a doua ipoteză ar confirma acest lucru îndeosebi pentru mediile sărace unde simpla promisiune de căsătorie implică şi începutul unor raporturi sexuale, fie că tinerii locuiesc împreună, fie că nu.

O perioadă, mai lungă sau mai scurtă, de concubinaj se deschide, iar ea este justificată de starea de provizorat creată de sărăcie sau de indecizia bărbatului. În această postură se găsesc şi cuplurile de văduvi sau divorţaţi care se mută împreună îndată ce au căzut la învoială. În cazul lor „noaptea nunţii” nu mai are aceeaşi semnificaţie şi nu mai constituie un motiv de aşteptare.


Sursă articol: http://miscareaderezistenta.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!