Tradiţiile legate de Crăciun se mai păstrează şi nu prea. Cu totul şi cu totul altfel era trăit Crăciunul de omul simplu, de la ţară, cu frică de Dumnezeu, care credea cu tărie în gesturile pe care le făcea.

Omul secolului XXI a uitat de simbolistica unor gesture care acum sunt considerate banale. Nu mai crede nimeni în simbolistica colindului, în mâncarea de Crăciun, de ce lucrurile pe masă se aşează într-un fel anume şi nu în altul ş.a.m.d.

“Crăciunul vechi, aşa cum îl ştim noi, cei care l-am cercetat în teren, a devenit în totalitate nu o poveste, ci un cumul de poveşti. Pentru că Crăciunul, în satul tradiţional, începea din prima zi de post. Postul Crăciunului era cu totul altceva în satul tradiţional. Acel post de început de secol XX, când întreaga suflare a satului îl ţinea, când, pentru a fi siguri că este ţinut aşa cum trebuie, erau toate vasele de ceramică din casă sparte sau urcate în pod. Cei săraci nu le spărgeau, ci le urcau în pod.

Asta pentru că în această perioadă de post nu se va atinge un loc unde a stat carnea. Toate schimbările majore au început cu mijlocul secolului 20. Nu numai societatea comunistă a avut un rol în acest lucru, ci evoluţia omenirii în sine. Astăzi mai postim, bătrânii vor ţinea miercurea şi vinerea, sau chiar lunea, iar tinerii trec peste post cu foartă multă uşurinţă.

Această abstinenţă până la mijlocul secolului 20 nu se referea numai la alimentaţie, ci şi la distracţie, la partea sexuală la care nu mai face nimeni referire astăzi. Când avem chef de distracţie, mergem la bar sau la discoteca din oraş. În satul tradiţional aceste abstinenţe erau considerate ca modelatoare, modelau individul, menţinându-l sănătos”, a declarat Janeta Ciocan de la Muzeul de Etnografie Maramureş.

Aceasta a mai arătat că un aspect specific tuturor zonelor etnografice din Maramureş, una din mâncărurile preferate în ultima zi de post, care era de fapt Ajunul Crăciunului şi care era mai drastic pentru că nu se mânca nimic până la ora 15:00, uneori până seara când apărea Luceafărul de seară,  era o mâncare făcută din hribii cei mai frumoşi care au fost puşi la uscat toamna.

„Se făcea o mâncare specială şi este un obicei care încă se mai practică. Acum nu se mai pun la uscat ciupercile, ci găsim ciuperci în supermarket. Aranjarea casei apoi se făcea altfel înainte de 1950 şi apoi după aceşti ani. Până prin anii 1970 casa era aranjată cu lucrurile cele mai frumoase lucrate de mâna femeilor din acea casă, şi mai ales a fetelor în casa unde erau fete de măritat.

Masa din mijlocul casei, colţul ei era străjuit de cele mai frumoase cuiere pe care stăteau cele mai frumoase blide, dar pe care cu siguranţă stătea pusă la vedere icoana Maicii Domnului cu Pruncul, pentru ca să fie apărată acea casă. Ce avem astăzi? Şi astăzi casa se face frumoasă, se găteşte, dar ne lăudăm cu ce? Cu ceea ce noi am lucrat sau cu eticheta de pe hainele noastre, cu preţul mobilei din casă, sigur că marca maşinii din garaj…Eu nu vreau să pledez la a rămâne şi a ţese pânză în continuare, vreau doar să marchez aceste modificări, normale pentru o societatea care evoluează. Se păstrează ideea de muncă, de curăţenie…”, a continuat reprezentantul Muzeului de Etnografie.

Cel mai important moment în ajunul de Crăciun era aşezarea mesei. Aşezarea bucatelor pe masă. Pe masă musai trebuia să fie o faţă de masă cu ciucuri, foarte frumos lucrată de mâna gospodinei, iar pe masă se puneau bucatele făcute din porc.

„Legat de Ignat, m-a deranjat ceva atunci când au început acele campanii de tăiere a porcilor cu milă şi oarecum românii erau făcuţi barbari, că sunt foarte duri cu porcul. Lucru neadevărat, pentru că ţăranul numai barbar nu era. La tăiatul porcului niciodată nu era adus un om care era începător într-ale tăiatului porcului. Erau scoşi din casă şi trimişi în celălalt capăt al satului toate persoanele socotite miloase, pentru că era ideea că mila acestor persoane se transmite porcului şi acesta va suferi.

Pe masă vor fi cârnaţii, varza cu piciorul de porc fiert, dar cel mai important era colacul rotund, de forma Soarelui. Pe acest colac, un brand al Maramureşului, se puneau diferite ornamente, crucea împletită, frunza de stejar, pentru că în mentalitatea populară toate plantele şi toţi copacii aveau anumite semnificaţii. Stejarul pentru că înseamnă dăinuire, măreţie, similară cu iubirea la fel ca şi teiul. Apoi, numai femeile lucrau cu făina, iar făina era testată înainte de a face acel colac, făina era cernită de trei ori”, a concluzionat Janeta Ciocan, de la Muzeul de Etnografie Maramureş.

Citeste mai mult: adev.ro/nh2vws

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!