Laurențiu Barbu
S-a întors din România de curând, din Vrancea, are casă la ţară, într-un sat oarecare de câmpie.
Ca de fiecare dată, prima mea întrebare a fost:
– Cum e, fată, cum e viaţa-n ţară?
Dacă tăceam, filozof rămâneam, pentru că răspunsul ei mă bântuie şi mi-a întristat inima:
– Sărăcie, fă, sărăcie, am cheltuit o groază de bani pe te miri ce, mâncarea-i mai scumpă decât în Italia, eu nu ştiu cum trăiesc bieţii oameni. Şi parcă nu mai sunt oameni pe drum, vezi câte-un moş, câte-o babă pe la poartă, mai sare un copchil de undeva, cu tenişi rupţi prin noroaie, au plecat toţi, fă!
Prietena mea are 12 nepoţi de la surori şi fraţi, în satul ăsta au crescut toţi, ei şi copiii lor.
– Am fost tot singură acasă. Toţi 12 sunt plecaţi, care-n Germania, care-n Franţa! Ce să facă, fă, acolo, că nu poţi trăi dintr-o căruţă cu porumb. Şi pleacă şi sor-mea aia mare să le crească copiii născuţi în Germania.
De fiecare dată când vine cineva din ţară întrebăm aceleaşi lucruri, chiar dacă ştim răspunsurile, sperăm mereu că cineva va spune că lucrurile s-au îndreptat, că uite, s-a deschis o fabrică nouă sau vreo fermă de animale, că oamenii au de lucru şi-s plătiţi bine.
Că veni vorba de plată, cine ştie să explice de ce un litru de ulei în România salariilor de 200 euro e mai scump decât un litru de ulei din Italia salariilor de 1000 eur?
Şi de ce tace lumea? De ce rabdă?
– Care lume, fă, tu n-auzi că s-a golit satul? Care-i bun de muncă a plecat! Înainte făceau naveta la oraş, dimineaţa era plin trenul de muncitori, mai ţii minte că stătea lumea înghesuită-n tren de nu puteai nici să te mişti? Eh, e gol trenul acum, vezi câte unul care merge la doctori la oraş, în rest pustiu.
Odată era un sat înfloritor, e şi-un lac acolo, mergea lumea la pescuit, irigau terenurile, erau muncitori la oraş ziua şi agricultori în timpul liber, câte-o văcuţă avea fiecare şi copiii băteau mingea pe drum.
Un sat oarecare, o parte din România, un petec din întreg.
– Nu mai vezi, fă, lume pe drum!
Cuvintele astea mă bântuie.
Se spune că în momentul în care-ai atins fundul prăpastiei trebuie neapărat să te caţeri, să ieşi.
Vom mai fi în stare?
Articol scris de Liliana Angheluță
www. aquiahora.ro/cica-nu-mai-sunt-oameni-pe-drum/
