Laurențiu Barbu
Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai – 5/17 mai 1848 (în funcție de calendarul vechi sau nou) a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în Transilvania. La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. În primele ore ale dimineţii de 3 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox, vicepreședinți fiind aleși Simion Bărnuțiu, preot greco-catolic și George Bariț, istoric, fiu de preot greco-catolic. Secretar al adunării a fost canonicul greco-catolic Timotei Cipariu.
În ciuda faptului că găsirea unor convergenţe de idei şi de năzuinţe era imposibilă şi că apărarea fiinţei naţionale înseşi impunea o poziţie activă împotriva tendinţelor promovate de ei, conducătorii mişcării revoluţionare româneşti considerau că realismul şi luciditatea mai pot învinge dacă revendicările populaţiei majoritare româneşti vor fi fixate cu toată claritatea şi în sprijinul lor se vor ridica masele poporului român. Acest cumpăt a dus la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj şi la Hotărârea adoptată de către uriaşa mulţime de ţărani, meseriaşi şi intelectuali români, care va deveni pentru multă vreme programul politic fundamental al românilor din Transilvania.
Pe acea Câmpie a Libertăţii, Avram Iancu s-a adresat în principal oamenilor de rând care sufereau crunt de pe urma iobăgiei. Pe atunci, românii suportau cu greu statutul în care erau obligaţi să trăiască. Pe lângă faptul că aurul şi lemnul Apusenilor se scurgeau spre Pesta, erau obligaţi să muncească fără bani pe moşiile nenumărate ale grofilor. Moţii care posedau car şi vite de jug trebuia să plătească taxe foarte mari, la fel şi dreptul de a folosi moara din sat. Românii nu aveau voie să pescuiască sau să vâneze. Dreptul de a vinde băuturi alcoolice aparţinea tot domeniilor nemeşeşti. Moţii care voiau să crească porci sau să se ocupe de stupărit, trebuia să plătească anual o taxă peste puterile lor. Astfel că Avram Iancu se adresa participanţilor la Marea Adunare spunând: „Uitaţi-vă pe câmp, românilor suntem mulţi ca cucuruzul brazilor, suntem mulţi şi tari”. La Marea Adunare Naţională de la Blaj, din 1848, au participat circa 100.000 de români de pe întregul teritoriu al Transilvaniei. Potrivit aprecierii învăţatului sas Stephan Ludwig Roth, inimile ardelenilor au început să bată puternic, la unison, cu inimile româneşti de la Bucureşti şi Iaşi. În primele ore ale dimineţii de 3/15 mai 1848 a avut loc ceremonialul de constituire a Adunării Naţionale: alegerea celor doi preşedinţi Ioan Lemeni, episcop greco-catolic și Andrei Şaguna episcop ortodox.
Revendicări
A doua zi, Adunarea a adoptat „Petiţia Naţională”, program al Revoluţiei Române din Transilvania: „Naţiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde indipendinţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca naţiune română, să-şi aibă reprezentanţii săi la dieta ţării în proporţie cu numărul său, să-şi aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislaţiune, cât şi în administraţiune. Ea pretinde în tot anul o adunare naţională gene¬rală”. Adunarea de la Blaj a contribuit decisiv la desăvârşirea programului revoluţionar comun al tuturor românilor. Cele 16 articole ale sale cuprindeau printre altele: naţiunea română se declara independentă şi cerea reprezentare proporţională în Dieta; se proclama independenţa Bisericii române şi egalitatea ei cu celelalte Bi¬serici din Transilvania; se cerea desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea ţăranilor iobagi; se hotăra formarea unei gărzi naţionale a românilor; alte revendicări solicitau drepturi şi libertăţi democratice; românii protestau şi faţă de „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria.
Proclamaţia de la Blaj
PETIȚIA NAȚIONALĂ ADOPTATĂ DE ADUNAREA DE LA BLAJ PRIN CARE SUNT EXPRIMATE REVENDICĂRILE ROMÂNILOR TRANSILVANI
Punturile naţiunii române transilvane votate în Adunarea Naţională de la Blaj în 3-5 Mai c.v. 1848
1. Națiunea română, răzimată pe principiul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, pretinde independenţa sa naţională în respectul politic ca să figureze în numele său ca națiune română, să-și aibă reprezentanții săi la dieta țării în proporțiune cu numărul său, să-și aibă dregătorii săi în toate ramurile administrative, judecătorești și militare în aceeași proporțiune, să se servească cu limba sa în toate trebile ce se ating de dânsa, atât în legislățiune, cât și în administrațiune. Ea pretinde pe tot anul o adunare națională generală. La acestea s-au adaos că de aici înainte în lucrările legale ale celorlalte națiuni transilvane și în limbile lor românii să se numească români, iar nu ólah, walach și bloch.
2. Națiunea română pretinde ca beserica română, fără distințiune de confesiune, să fie și să rămână liberă, independintă de la oricare altă biserică, egală în drepturi și foloase cu celelalte biserici ale Transilvaniei. Ea cere restabilirea mitropoliei române și a sinodului general anual după vechiul drept, în care sinod să fie deputați bisericești și mirenești. În aleași sinod să se aleagă și episcopii români, liber, prin maioritatea voturilor fără candidație. (La aducerea-aminte despre vechiul drept al românilor de a avea mitropolie și sinod general anual s-a proclamat de popor mitropolia română transilvană cu aplaus unanim. Dacă episcopii celorlalte națiuni și confesiuni vor avea pe venitoriu scaun în dietă ca reprezentanți ai bisericii lor și dacă capitulurile lor vor fi reprezentate, națiunea română cere aceleași drepturi pentru episcopii și capitulurile lor).
3. Națiunea română, ajungând la conștiința drepturilor individuale, cere fără întârziere desființarea de iobăgie fără nici o despăgubire din partea țăranilor iobagi atât în comitate, cât și în districte, scaune și granița militară. Ea cere tot deodată și desființarea dijmelor ca a unui mijloc de contribuire împedecătoriu economiei.
4. Națiunea română poftește libertatea industrială și comercială cu ridicarea țehurilor și a privilegiurilor și a tuturor pedecelor și stavilelor cu țările convecine de care se ține desființarea vămilor la graniță.
5. Națiunea română poftește ca dajdea ce s-a pus de la un timp încoace asupra vitelor – care din pricina strimtorii hotarelor greminale se țin și se pasc în țările vecine cu mari cheltuieli și nespusă greutate și însuși cu periculul vieței – , ca o vederată pedecă a industriei și a comerciului activ, să se șteargă cu totul, și tractatele care s-au încheiat între înalta Casă austriacă, Poarta otomană și Principatele Române pentru economia vitelor să se păzească cu toată scumpătatea.
6. Națiunea română cere desființarea dijmei, adică a zeciuielei (Zehend) metalelor create în patria aceasta, care zeciuială e o adevărată pedecă pentru lucrarea minelor. La toți proprietarii de fodine să li se dea același drept în privința măsurei hotarului fodinei.
7. Națiunea română cere libertatea de a vorbi, de a scrie și a tipări fără nici o censură, prin urmare pretinde libertatea tipariului pentru orice publicare de cărți, de jurnale și de altele, fără sarcina cea grea a cauțiunii, care să nu se ceară nici de la jurnaliști, nici de la tipografi.
8. Națiunea română cere asigurarea libertăței personale; niminea să nu se poată prinde supt vreun pretest politic. Cu acestea dinpreună cere libertatea adunărilor ca oamenii să nu cadă la nici un prepus dacă se adună numai ca să vorbiască și să se înțeleagă în pace.
9. Națiunea română cere tribunale de jurați (Jurye) cu publicitate, în care procesele să se facă verbale.
10. Națiunea română cere înarmarea poporului sau gardă națională spre apărarea țărei în lăuntru și din afară. Miliția română să-și aibă ofițerii săi români.
11. Națiunea română cere denumirea unei comisiuni mixte compusă din români și alte națiuni transilvane pentru cercetarea causelor de mezuine ale moșiilor și pădurilor, de ocuparea pământului comun și a sesiunilor colonicale și altele câte se țin de categoria aceasta.
12. Națiunea română cere dotarea clerului român întreg din casa statului, întocma cu clerurile celorlalte națiuni.
13. Națiunea română cere înființarea școalelor române pe la toate satele și orașele, a gimnasiilor române, a institutelor militare și tehnice și a seminarelor preoțești, precum și a unei universități române dotate din casa statului în proporțiunea poporului contribuent, în dreptul deplin de a-și alege directori și profesori și de a-și sistemiza învățăturele după un plan școlastic și cu libertate de a învăța (docere).
14. Națiunea română pretinde purtarea comună a sarcinelor publice după starea și averea fiecăruia și ștergerea privilegiurilor.
15. Națiunea română poftește ca să se facă o Constituțiune noă pentru Transilvania prin o adunare constituentă din națiunile țărei, care Constituțiune să se întemeieze pe principiile dreptății, libertății, egalității și fraternității, să se lucreze codici noă de legi civile, criminale, comerciale ș.c.l. tot după acelea principii.
16. Națiunea română cere ca conlocuitoarele națiuni nicidecum să nu ia la dezbatere cauza uniunii Transilvaniei cu Ungaria, până când națiunea română nu va fi națiune constituită și organisată cu vot deliberativ și decisiv, reprezentată în Camera legislativă; iar din contră, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se slobozi la pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea română protestează cu solemnitate.
Cei prezenţi au scandat „noi vrem să ne unim cu ţara”, dar, din păcate, unirea tuturor românilor într-un singur stat încă nu era posibilă. Pe data de 5/17 mai 1848 s-a format Garda naţională a românilor, iar adunarea s-a încheiat în entuziasmul tuturor, după ce se hotărâse formarea a două delegaţii, care să prezinte împăratului habsburgic şi Dietei din Cluj revendicările românilor din Transilvania.
3 Mai 1848 – Vasile Alecsandri
Fraţilor, nădejde bună! fiţi cu toţi în veselie!
Cerul însuşi ocroteşte scumpa noastră Românie!
Azi e ziua de-nviere a românului popor,
Care singur îşi urzeşte dulce, mândru viitor.
Priviţi cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată;
Priviţi soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată;
Priviţi văile-nflorite, codrii, munţii înverziţi!
Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiţi;
Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreaţă,
Unde falnic se ridică România îndrăzneaţă!
Fraţilor, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori,
Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de flori
Ş-înnoiesc în faţa lumei a lor vecinică-nfraţire
Dup-o lungă, dureroasă şi fatală despărţire.
Fraţilor, nădejde bună! Viitorul ce urziţi
Va fi vrednic de trecutul a stămoşilor slăviţi!
Bărbăţia şi unirea între voi de-acum domnească,
Şi strigaţi în libertate: România să trăiască!
sursa: http://www.e-communio.ro/
