Pentru că încă este timpul pentru o vacanţă, am decis să-ţi pregătim o listă cu câteva locuri spectaculoase din Cluj. Bineînţeles, pentru că nu-l putem considera doar un oraş, ci un cufăr cu poveşti, uităm pentru câteva moment de celebrele obiective turistice ale Clujului şi ne îndreptăm atenţia spre peisaje misterioase din apropiere pe care le putem vizita.

Laguna Albastră

La 30 de kilometric de Cluj poţi găsi Laguna Albastră, un lac apărut recent care s-a format pe locul unei foste mine de caolin. Culoarea albastră a apei este dată de sedimente, iar frumuseţea zonei este datorată şi stufărişului format pe marginea lacului, dar şi a stâncilor săpate de ploaie. În anul 1995 balta a secat datorită unor lucrări făcute în zonă, însă, din fericire, aceasta s-a format din nou, cu aceeaşi frumuseţe.

Piaţa Muzeului

Prima piaţă a Clujului medieval a fost Piaţa muzeului unde, atât acolo, cât şi pe străzile adiacente, putem admira clădiri gotice, baroce şi monumentul neo-baroc Karolina, cel mai vechi monument laic din Cluj. Zona Pieţei Muzeului, pietonală acum, e înţesată cu terase şi tarabe ale micilor meşteşugari locali

Cimitirul Hajongard sau Cimitirul Central din Cluj

Cimitirul Central nu e o sugestie deloc macabră, dacă iei în considerare faptul că e considerat panteonul Transilvaniei. Nu de alta, dar  o mulţime de personalităţi ale Clujului sunt înhumate aici. Acolo o să ai ocazia să admiri o colecţie impresionantă de monumente funerare, mausolee şi cripte în stil neoclasic, neogotic, neorenascentist, neobaroc, Art Nouveau sau moderniste, presărate printre morminte şi pietre funerare banale, uniformizante, specifice perioadei comuniste.
Lacul Tarniţa

Lacul Tarniţa este unul artificial, de acumulare, format în urma construirii unui baraj în anul 1974, baraj care măsoară 97 m înălţime şi 237 m lungime. Lacul este deschis turiştilor pentru sporturi precum pescuitul, ski-ul nautic, jetski, înot sau plimbări cu barca. În zonă se organizează şi evenimente sportive şi concursuri.

Casa TIFF

Casa TIFF, locul care-şi propune să promoveze educaţia cinematografică şi nevoia de exprimare prin artă. Aici au loc proiecţii cinematografice şi în afara Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), dar şi alte evenimente culturale, târguri, spaţiul fiind foarte generos. Tot aici vă puteţi relaxa la un pahar de vin sau bere şi puteţi mânca.


Sursa: www.one.ro

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!