Pe 3 august 1601, oastea lui Mihai Viteazul alături de armata generalului Basta învinge forțele lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și scoate provincia din vestul României de sub suzeranitate turcească.

„În iunie 1601, s-a încercat o rezolvare a conflictului, soldată însă cu refuzul principelui de a părăsi tronul în schimbul Sileziei. La începutul lunii iulie forțele militare ale lui Mihai și cele ale lui Basta au făcut joncțiunea în Moftin. Trupele lui Sigismund, comandate de Ștefan Csáky și Moise Székely, au ajuns la cetatea Șimleul, la 11 iulie, iar principele a cerut un armistițiu de câteva săptămâni pentru a-și putea organiza armata. Aceasta era formată din detașamente de ostași transilvăneni și moldoveni, contingente otomane și tătărești, c. 40 000 de oameni (dintre care 12 000 erau turci și tătari). Se adaugă 45 de piese de artilerie și steaguri care, ulterior au fost adjudecate de trimișii imperiali.

De cealaltă parte, Mihai, susținut financiar de Rudolf al II-lea, și-a constituit o oaste, în majoritate, de mercenari (printre aceștia se numărau și 200 de catafracți silezieni), fiind ajutat de trupe transilvănene, dar și muntene, conduse de banul Mihalcea, în total circa 20.000 de oameni: „Pedeștri erau mii trei, toți înzăuzați. Erau și fevgeresi, patru mii. Spanioli și valani (valoni), cam două mii. Haiduci erau, deosebiți, nouă mii. Serbi și moldovani, alte trei mii. Călări și pedeștri, toate oștile lor, în mii erau douăzeci – asta era toată armata lor” (vistiernicul Stavrinos).

Cartierul general al lui Sigismund a fost amplasat pe cornișa „dealului lui Mihai”, urmând ca atacul să fie deschis de poloni și susținut de artileria plasată în spatele liniei întâi. Încercarea lui Sigismund de a tranșa bătălia în favoarea sa are loc în dimineața zilei de 3/13 august 1601, soldată însă cu o înfrângere.

Confruntarea propriu-zisă se desfășoară în după-amiaza aceleiași zile, atacul fiind deschis de silezienii și trabanții din oastea lui Mihai. Profitând de reglajul deficitar al bătăii tunurilor, oștenii lui Mihai și ai lui Giorgio Basta au prins în încercuire oastea inamică.
Sigismund Báthory, ca și cei mai mulți dintre susținătorii săi, a părăsit Transilvania, refugiindu-se în Moldova. El a pierdut peste 10.000 de oșteni, în timp ce aliații doar aproximativ 1.200. Cronicarul Radu Popescu a relatat într-o singură frază întreaga bătălie: „În mijlocul vremilor acestora, s-au unit Batăr Jicmon cu Irimiia-vodă den Moldova și Simion-vodă den Țara Românească, și toți au ridicat oști asupra lui Mihai Vodă. (…) Au avut război mare la Somliu [Șimleul Silvaniei, jud. Sălaj], și au biruit Mihai-vodă…”.
Victoria de pe valea Zalăului nu a anulat suspiciunile dintre pribeagul domn al Țării Românești și plenipotențiarul imperial Giorgio Basta. După un scurt intermezzo (călătoria lui Basta la Cluj), la 9/19 august Mihai Viteazul, care intenționa să-și viziteze familia la Făgăraș, a fost prins de apropiații lui Giorgio Basta (mercenari germani și valoni sub comanda lui Iacob Beauri) și ucis.

Bătălia pentru Transilvania trebuia să fie, în concepția lui Mihai, un pas necesar în vederea recuperării tronului muntean (partea de artilerie cei revenise ca pradă de război urma să-i mijlocească demersul militar)”, scrie enciclopedia României.


Sursa: http://www.activenews.ro/

...

Voi ce părere aveți?
Vă invităm să comentați mai jos.

Articole recomandate!
DISTRIBUIȚI